Agenția care a organizat circuitul turistic: Operatorul autocarului este responsabil pentru pagubele produse

Agenția care a organizat circuitul turistic: Operatorul autocarului este responsabil pentru pagubele produse
Publicat: 24/06/2013, 13:40
Actualizat: 25/06/2013, 14:02

Marius Usturoiu, directorul Mareea Travel, a precizat, pentru MEDIAFAX, că responsabilitatea pentru pagubele produse în urma accidentului dinMuntenegruaparține transportatorului, Gregory Tour, conform contractului încheiat de acesta cu agenția de turism.

Una dintre prevederile contractului încheiat de Gregoy Tour, operatorul autocarului implicat în accidentul dinMuntenegru, și Mareea Travel, agenția care a organizat circuitul turistic, este că transportatorul este responsabil, în condițiile legii, de toate pagubele produse beneficiarului (Marrea, n.r.) incluzând vătămarea corporală sau decesul pasagerilor, precum și pagube produse bunurilor acestora, din vina transportatorului sau a persoanelor pentru care e ținut responsabil, inclusiv conducătorii auto, a declarat pentru MEDIAFAX Marius Usturoiu.

Un autocar cu turiști români s-a răsturnat într-o prăpastie dinMuntenegru, iar numărul persoanelor decedate ca urmare a accidentului a crescut la 18, conform datelor MAE, sau la 19, potrivit ultimelor informații din presă.

Accidentul s-a produs la Grlo, pe o șosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgorița, capitalaMuntenegrului.

Unul dintre pasagerii accidentați înMuntenegrua declarat, pentru Știrile Pro TV, că în momentul producerii accidentului șoferul era într-o depășire la intrarea într-un viaduct și deși limita de viteză era de 50 km/oră, el avea în jur de 90 km/oră.

Marius Usturoiu a mai precizat, pentru MEDIAFAX, că în autocarul, operat de Gregory Tour, care s-a prăbușit într-o prăpastie înMuntenegruse aflau 47 de persoane, cetățeni români, între care un minor.

El a relatat că era vorba despre un circuit turistic înMuntenegruși Croația de șase zile. Turiștii au plecat sâmbătă dimineață din București, autocarul oprindu-se la Pitești, Sibiu, Arad și Timișoara, înainte de a ieși din țară.

Sâmbătă seară turiștii au ajuns la Belgrad, unde au înnoptat, iar duminică dimineață au plecat mai departe în circuit.

Usturoiu a mai declarat că agenția sa a mai lucrat cu Gregory Tour, care operează pe numeroase circuite, și că nu a existat nicio problemă până acum. El a spus că nici transportatorul nu își explică cum s-a produs accidentul, susținând că autocarul și șoferii erau în cea mai bună stare.

Directorul firmei de transport Gregory Tour, Ștefan Grigore, care opera autocarul prăbușit înMuntenegru, spune că autovehiculul avea toate verificările tehnice la zi, iar șoferii aveau experiență de cel puțin 10 ani, fără vreun incident până acum.

El a mai spus că firma face acest traseu dinMuntenegrude cel puțin șapte – opt ori anual, iar unul dintre șoferii de pe autocarul respectiv a făcut acest traseu de 20 de ori.

De asemenea, autocarul avea toate verificările tehnice făcute, nefiind semnalată nicio problemă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...